Recenzie: Maria Magdalena de Ioana Duda

Coperta-Maria-MagdalenaDescriere

Atunci am aflat ce înseamnă să crezi. Lumea ta se prăbușește zi după zi, în jurul tău, dar simți în străfundurile ființei tale că într-o zi va fi bine și nu renunți. Logic, rațional, totul îți spune că ești nebun. Și tu te încăpățânezi și mergi mai departe. E o scânteie acolo, în suflet, o voce timidă, care îți șoptește să nu te lași bătut, că totu-i cu un rost. Totul are sens. Pentru că am vrut să dau un sens la tot ceea ce se întâmplă. Am ales să cred. Pentru că, din momentul în care te-am văzut, am știut că nu mai am ce să aștept, în afară de tine.

 

Maria Magdalena îți vorbește despre pierdere, alegeri, împăcare cu sine, descoperiri și mai ales despre iubirea câștigată. Pentru că iubirea, odată ce există, nu se înstrăinează niciodată. Nici măcar atunci când se îndepărtează, se acoperă și pare pierdută definitiv. Ea există mai departe, pentru că iubirea ne schimbă. Toate iubirile care ne trec prin viață rămân în noi și cresc mai departe acolo.
Ioana Duda știe că nu-i poți iubi pe ceilalți dacă nu te iubești pe tine. Că nu-i poți ierta pe alții până nu te ierți pe tine și că nu te poți lăsa iertat de alții până nu te-ai iertat tu, cu adevărat, până la ultima cută a sufletului. Știe că iubirea nu înseamnă mereu să-l ai pe celălalt alături. Iubirea e completă și dacă e numai o stare, o plajă, un cântec, un copil.
Ioana știe.”

(Cristina Nemerovschi)

Cu aceeași sinceritate dureroasă cu care ne-a obișnuit din cărțile ei anterioare, Ioana Duda scrie în Maria Magdalena despre o iubire matură, așadar complicată, și despre pierderea ei, în aparență. Dar, când vine vorba despre iubire, oare chiar o putem asocia cu maturitatea? Sau, cumva, fiecare descoperire a iubirii este un drum de-a lungul căruia îți dai la o parte tot mai multe straturi ale ființei și, în final, ajungi să te înțelegi cu alți ochi? Până la urmă, iubirea îți arată o lume cu totul nouă, pe care o descoperi asemeni unui copil.

Personajul principal al romanului înțelege multe despre iubire, de-a lungul cărții, dar mai ales se înțelege pe sine. Se redescoperă și se repoziționează în centrul propriului univers. Cartea Ioanei Duda ne vorbește despre dragostea care este mai presus de ființele pe care le leagă, dragostea ca mod de autocunoaștere.

(Alexandru Voicescu)

 

Recenzie

Uau…a trebuit să trecem printr-o pandemie pentru a mă reapuca de scris? Well, I’ll take it. Welcome back!

Știu că a trecut o eternitate de când nu am mai scris, mai exact cam un an și ceva și trebuie să recunoaștem că nu a fost cea mai happy postare ever, dar poate că vom vorbi despre asta altădată.

Acum este timpul să ne îndreptăm atenția către „Maria Magdalena” de Ioana Duda. Este important să ne reamintim faptul că prima oară când am luat contact cu lumea autoarei a fost cam acum 3 ani de zile când am dat peste romanul „Jurnalul primei mele morți” ,  de care m-am îndrăgostit iremediabil. Cred că se numără printre puținele cărți ale căror acțiune mi-o pot aduce aminte în totalitate.

De ce am făcut această paralelă?

Maria Magdalena este continuarea!!!

Dacă nu mă înșel am primit cartea de la o prietenă dragă de crăciun acum câțiva ani și cumva s-a pierdut prin bibliotecă până când într-o zi am răsfoit-o și ce să vezi…era continuarea uneia dintre cărțile mele preferate! Fără să ezit am început în acea seara să o citesc până când nu am mai sesizat că s-a făcut târziu iar eu în 3 ore trebuia să fiu la muncă.

De cum am început să citesc primele rânduri am simțit o ușoară căldură în stomac și începeam să mă relaxez din ce în ce mai mult în canapea, reamintindu-mi cât de mult îmi plăcea stilul de scriere al Ioanei Duda.

Povestea Valentinei, protagonista celor două volume, continuă într-un ritm tumultos și alert în acest al doilea volum. Inițial am fost uimită crezând că de data aceasta povestea va fi relatată din perspectiva lui Andrei, protagonistul masculin din prima carte. Am fost extaziată de această schimbare. Citind în continuare mi-am dat seama rapid că nu era doar o repovestire dintr-un alt unghi, era un șir lung de introspecție din partea tuturor personajelor participante la acțiune. Acțiune care se petrece după evenimentele din primul volum și arată cum a evoluat Valentina.

A fost o plăcere să o citesc. M-am reîntâlnit cu draga de Matilda, prietena cea mai bună a Valentinei și pentru o scurtă perioadă a apărut și îngerul ei păzitor. De asemenea, am avut prilejul să cunosc și noile personaje din viața protagonistei. Mi-au plăcut foarte mult relațiile dintre ea și ceilalți participanți la acțiune. Personalitatea ei atât de complex conturată de autoare te aduce într-o stare încât nu prea ai cum să nu te gândești în timp ce citești „uau, aș avea nevoie de cineva precum Valentina în viața mea”.

Sunt o mulțime de trăiri descrise în acest volum și îmi este foarte greu să vorbesc despre ele fără a strica acțiunea pentru voi în cazul în care vreți să îi dați o șansă. Dar pe scurt, ar fi romanul perfect dacă treceți, sau ați trecut vreodată în viața voastră printr-o perioadă în care nu vă mai regăseați pe voi, pentru că, în esență, cam despre asta este vorba. Cum câteodată ne pierdem pe noi. Ne pierdem în detrimentul altor lucruri, carieră, viață sentimentală, familie, prieteni etc. Ne lăsăm deoparte de dragul altora, ceea ce nu este neapărat un lucru de condamnat, dar aceste 170 de pagini te pot ajuta să filtrezi un pic lucrurile, să regăsești drumul către tine.

În final tot ce ne spune această carte este că totul va fi bine în momentul în care ești împăcat/ă cu deciziile și alegerile luate. Că înțelegi de ce ai făcut anumite lucruri, de ce poate la un moment dat viața era un haos pe care nu îl înțelegeai, dar ce este cel mai important, poți învăța că totul are un rost și toate lucrurile peste care dăm pe parcurul timpului au un scop. Recunosc că că este unul dintre motto-urile mele, totul se întâmplă cu un scop anume. 

Și evident că nu vei găsi acel scop, nici eu nu l-am găsit atâta timp cât l-am căutat. Dar când am lăsat lucrurile să meargă, am acceptat ce urmează după ele și cel mai important, nu am căutat, surpriză, scopul a apărut.

Asta s-a întâmplat și cu Valentina. A luat anumite decizii, mai bune sau mai puțin bune, au avut niște consecințe, a suferit, a plâns, a băut, a fugit, a pierdut, apoi încetul cu încetul, lucrurile au încetat să pară atât de sumbre, pentru că a acceptat. A acceptat și a mers mai departe acolo unde lucrurile au dus după bunul lor plac.

 

În concluzie, nu am cum să nu recomand aceste două volume mai departe. Bănuiesc că le-ați putea citi și separat, dar cel mai bine ar fi le luați în ordine. Ambele volume vorbesc despre pierdere, dar abordarea este ușor diferită în ceea ce o privește pe Valentina. Se poate vedea la ea o evoluție în gândire și adaptabilitate la situații similare.

Keep reading,

Love S


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.