Cum a fost la Gaudeamus?

Ieii!! Am ajuns anul ăsta la Gaudeamus!

Știți deja că eram foarte entuziasmată pentru ziua de sâmbătă (da! știu că a trecut deja o groază, dar nu am avut timp să scriu).

A fost exact așa cum mă așteptam! Excelent! Am reușit să fac unele lucruri pe care mi le propusesem, dar au fost și câteva obiective pe care nu le-am îndeplinit…și anume, nu am apucat să stau la cele două lansări ale Cristinei Oțel și Cristinei Boncea…au fost pe la ora 3 și 4…eu ajunsesem la târg la 11 jumate și îmi era extraordinar de foame și nu am mai putut fizic să stau. Sunt acum la un regim care mă termina la momentul respectiv :))

Cu toate astea, am cumpărat cartea Cristinei Oțel (singura pe care voiam sa o iau pentru că mi-am interzis să cumpăr și altceva) și am reușit să mă și întâlnesc cu ea pentru a o semna. Pare o persoană foarte simpatică, însă îmi pare tare rău că nu am avut mai mult timp la dispoziție pentru a sta de vorbă! Maybe next time!

De când am ajuns la târg și până pe la ora 2 am tot cotrobăit pe la edituri cu prietena mea, Alexandra. Am văzut cam ce reduceri sunt, concluzia noastră a fost că Editura Quantum a fost cea mai tare la capitolul ăsta (toate cărțile aveau reducere 50%). În rest, la restul editurilor au fost cam aceleași reduceri ca în fiecare an, adică nu unele destul de satisfăcătoare încât să decid să îmi iau de acolo ceva, în loc să comand de pe elefant. Am reușit să ne întâlnim și cu Simona Stoica pe care nu o mai văzusem de la Eurovisionul de anul trecut când am susținut Romania la ea acasă! 

Am dat și de standul celor de la Bookletta unde am reîntâlnit-o pe Andreea Chiuaru, autoarea unuia dintre romanele mele preferate din acest an, Cronica unei despărțiri. Am schimbat câteva vorbe cu ea și am făcut și niște poze la standul ei pentru că arăta awesome!

IMG_20161119_211015.jpg

La 2 m-a anunțat Julia de la Cărți cu Colți că ajunsese în fața târgului așa că am ieșit în sfârșit la aer. Abia așteptam să o cunosc pe Julia pentru că îi admir de foarte mult timp munca sa de pe blog. Așa cum mă așteptam, nu m-a dezamăgit! Este o persoană extraordinară, foarte de treabă și amuzantă în draci!

Normal că nu a venit singură, avea după ea o întreagă gașcă de persoane, unele fiind chiar colegele ei de la blog. Și uite așa s-a format o gașcă și mai mare de iubitori de cărți care a luat cu asalt târgul. Am mai tras un rond pe la edituri și cu Julia și după nu am mai rezistat nici eu și nici ea și am grăbit pasul către cel mai apropiat loc unde puteam să mâncăm. Și uite așa am ajuns în Berăria H (recomand! mâncare foarte bună la niște prețuri excelente, chiar dacă eu am mâncat doar un piure de cartofi). De acolo am încheiat seara la Starbucks Unirii unde am băut ceva bun al cărui nume nu mi-l pot aminti! :))

Concluzia zilei de sâmbătă? Pure awesomeness! Persoane mișto, cărți multe, vibe excelent!

Abia aștept să vină și târgul de anul viitor!

And now..Meet the squad!

15068984_10208212982617441_8157281381655493952_o

Keep reading,

Love S


2 gânduri despre “Cum a fost la Gaudeamus?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.