Recenzie: Păpușile de Cristina Nemerovschi

    DescrieCoperta_Papusilere

”La început n-au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna.

Aprilie, 2011: Dora – care are 18 ani, cântă într-o trupă rock și se pregătește de bac – o întâlnește într-o noapte pe carismatica și misterioasa Luna. Alter ego, iubită, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se împarte între aventuri extreme și dorința de a-i face pe cei din jur să le accepte relația, totul sub amenințarea unei profeții vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate întunecate, și o provocare: Dora va trebui să o iubească pe Luna împotriva tuturor.

August, 2014: O surpriză romantică pentru Luna ia o întorsătură neașteptată și Dora va observa cum lumea pe care o știe, în mijlocul căreia se află iubirea ei, se surpă definitiv.

La început n-au fost cuvântul, Dumnezeu sau întinderea nesfârșită de ape. La început au fost Dora și Luna.

Și totul a pornit de acolo.”

Recenzie

Este prima carte scrisă de Cristina Nemerovschi pe care o citesc și sunt tare încântată că am început cu aceasta. M-am documentat în ceea ce o privește pe autoare și am observat că în general scrie chestii mai dark și mi-am zis să încep cu ceva ce mi se pare mai ușor și relaxat. Cam asta mi-a inspirat în primă fază coperta și descrierea de pe spate.

Este o lectură ușoară dar cu toate astea este foarte profundă. În prim plan sunt două teme: iubirea și moartea. Două subiecte atât de diferite, dar care în carte se întâlnesc și se întrepătrund în așa fel încât rezultă o poveste de dragoste tumultoasă, tragică și în același timp savuroasă.

Volumul este format din niște flashback-uri relatate din perspectiva uneia dintre protagoniste, Dora. La început mă așteptam ca această abordare de scriere să mă inducă în eroare, să îmi provoace confuzie, dar am fost plăcut surprinsă când am descoperit că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Nu mi-a fost greu să țin pasul cu acțiunea și am putut foarte ușor să rămân ancorată în poveste.

Din primele pagini ne este dezvăluit faptul că unul din personaje moare, așa că sunt de părere că nu vă dau spoiler vorbind despre asta pentru că practic acesta este miezul cărții și totul se învârte în jurul acestui eveniment. Și cu toate că eram pregătită să se întâmple acel moment zero și că în fiecare capitol primeam câte o mică informație cu privire la cum s-ar petrece lucrurile, unde, când…în același timp tot m-a luat prin surprindere cum și ce s-a întâmplat cu adevarat și în ce circumstanțe.

Pot spune că am simțit cartea ca fiind un strigăt de disperare al Dorei. Dora care nu știe ce să facă sau mai bine zis, cum să mai fie într-o lume fără Luna. Luna care este definiția termenului de spirit liber și care într-o zi de 13, brusc, încetează să mai existe.

Cum spuneam, știam de la început care este momentul cheie al cărții și cu toate astea nu m-a împiedicat să simt tot ceea ce am simțit pe tot parcursul lecturii. Ba chiar s-a întâmplat ceva la care chiar nu mă așteptam. Am plâns! Nu știu dacă pot să explic într-un mod coerent de ce s-a întâmplat acest lucru, dar voi încerca. 

Explicația cea mai plauzibilă este că am empatizat foarte mult cu Dora. M-am pus în locul ei și mi-am imaginat cum aș fi fost eu dacă mi s-ar întâmpla acest lucru. Dacă persoana pe care o iubesc cu toată ființa mea nu ar mai fi? Ce aș face? Este un gând care pe mine personal mă înspăimântă dar care m-a ajutat foarte mult să o înteleg pe protagonistă, să îi înțeleg disperarea, lacrimile, lipsa aerului, chiar și gândurile negre care inevitabil își pot face apariția într-o situație de acest gen.

Lăsându-le la o parte pe Dora și Luna, mi-au plăcut și restul personajelor. M-am bucurat că acțiunea nu a fost focusată doar pe relația dintre cele două, pentru că probabil mi s-ar fi părut puțin sufocant. Au fost prezente și figurile materne/paterne din viața fetelor, la fel si anturajul celor două, lucru care pentru mine a însemnat destul de mult pentru că a arătat puțin și din reacțiile și comportamentul acestora cu privire la relația lor ”anormală”. 

A fost o carte excelentă și mă bucur că am pătruns, puțin ce-i drept, prin mintea Cristinei Nemerovschi. Consider că am făcut o alegere bună când am ales ca prima carte pe care o citesc să fie ”Păpușile” și categoric vreau să încerc și restul volumelor scoase la editură.

Pe Goodreads i-am acordat 4 stele. Aș fi vrut din toată inima să îi ofer calificativul maxim, dar nu am putut să trec peste faptul că pe la jumătatea cărții mă sâcâia puțin Luna prin comportamentul ei mult prea radical și personalitatea ei ”dintr-o bucată”. Și cu toate astea, până la urmă astea erau lucrurile care o făceau pe Luna să fie Luna. Numai că mie la un moment dat mi s-a părut mult pre mult.

Over all, a fost o lectură care m-a trecut prin toate stările sufletești posibile: am fost tristă, fericită, entuziasmată, nervoasă, furioasă etc. Ca atare, nu am de ce să nu recomand cartea și restul cititorilor care vor să aibă parte de o aventură alături de două protagoniste, două suflete care se completează unul  pe celălalt. 

Multumesc mult editurii Herg Benet pentru că a ținut cont de faptul că îmi doream această  carte!

Keep reading,

Love S


6 gânduri despre “Recenzie: Păpușile de Cristina Nemerovschi

  1. Nici eu nu am citit vreo carte de-a autoarei și, ce coincidență, chiar mă gândeam să încep tot cu această lectură și abia apoi să le încerc pe celelalte. Mi-ai întărit și mai mult această decizie cu recenzia. Mersi! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.