Prima excursie la Jumbo

          Hei guys! Dacă urmăriți pagina de facebook a blogului, știți că vineri am fost în Jumbo! Știam de acest magazin de câteva luni și voiam să merg de când am aflat de el pentru că îmi plac foarte mult obiectele decorative și de papetărie iar Jumbo este perfect pentru așa ceva.
          După investigațiile pe care le-am făcut, magazinul provine din Grecia și am fost foarte surprinsă când am văzut că nu sunt extinși în foarte multe țări, mai exact numai în Albania, Bulgaria, Cipru, Macedonia și România. La noi, din câte am văzut sunt două magazine în București (eu am fost în cel din Berceni) și câte unul în Arad, Oradea, Ploiești și Timișoara.
          Este locul potrivit pentru cumpărat cadouri atât pentru copii cât și pentru adulți! Se găsesc jucării, rechizite, articole de papetărie, chestii decorative pentru casă (incluzând rame foto, lucruri care mai de care de atârnat, cu pene, fără pene, cu biluțe, cu tematică și mai știu eu ce nebunii), cutii drăguțe de depozitare, au un raion și pentru animale dar nu este la fel de mare ca restul, perne, pernuțe, covorașe, suporturi de toate felurile, lumânărele, obiecte pentru bucatărie (farfurii, tacâmuri, recipiente de depozitat condimente și alte lucruri asemănătoare, căni, pahare etc etc).
          Pe scurt au o grămadă de lucruri! Și faza cea mai tare, au niște prețuri foarte bune!

          Ok, acum că i-am făcut reclamă magazinului să vă arăt ce am confiscat de pe acolo. O să încerc să îmi aduc aminte și prețurile pentru a vă face o idee.

          Vă spun fără glumă, cred că am stat 45 de min – o oră numai la raionele de papetărie! Nu glumeam când am zis că îmi plac foarte foarte mult obiectele din categoria asta! Inițial am  zis să mă uit la tot ce au pe acolo și abia după să îmi aleg pentru că trebuia să am mare grijă la cat voi da în final la casă și știam că dacă luam ceva de pe raft urma să nu îl mai pun la loc!
          Așa că după ce ”am inspectat” toată marfa am putut să îmi aleg, un pic cam greu dar am reușit până la urmă.
         Am luat un caiet A4 care mi-a plăcut foarte mult că are paginile nici foarte groase nici foarte subțiri, exact așa cum îmi plac mie (10 lei). Am observat că poate fi folosit pentru 4 materii pentru că este oarecum împărțit în 4 secțiuni unde poți scrie materia sau cursul respectiv. Mi-ar fi fost mult mai bun în facultate, dar nu mai contează, eu mereu sunt în căutare de caiete. Evident că nu am putut să nu iau și un mic set (7-8 lei) cu pixuri (mereu îmi pierd pixurile), niște sticky notes (3 lei) care mi s-au părut foarte mișto pentru că, așa cum se poate observa, au un dreptunghi alb unde se poate scrie și mai mult decât atât, scoase din țipla lor sunt lipite de o porțiune de plastic care poate fi agățată la începutul sau la sfârșitul caietului/agendei pentru a fi mereu la îndemână. Și evident că nu am putut să plec de acolo fără niște bandă corectoare de pix pentru că urăsc să greșesc ceva când scriu, așa că am luat un set de două (7-8 lei).

          Voiam de o groază de timp să îmi iau niște suporturi pentru birou pentru că am o groază de obiecte de scris și mă deranjează să le văd amestecate și dezordonate. Înainte am improvizat eu din niște borcănașe drăguțele dar în unele nu încăpeau toate pixurile sau stăteau foarte îngrămădite și mă chinuiam dacă voiam să scot un singur obiect, așa că aveam neapărat nevoie. Am luat 5 în total, unul pentru pixurile colorate (3 lei), pentru carioci (3 lei), markere (5 lei), creioane (3-4 lei) și pixurile și creioanele normale (3-4 lei).
          Sunt foarte încântată de ele pentru că se potrivesc foarte frumos pe birou și parcă îmi dau așa o stare de bine (sper că nu sun ca o persoană numai bună de internat).

          Lângă rafturile cu caiete, care btw, erau de toate felurile, de la mici, la mari, cu spiră, fără, copertă dură, file mai groase sau mai subțiri, cu mai multe file, cu mai puține; erau și agendele. Nu voiam să îmi iau una pentru că deja aveam acasă, însă când pretena mea mi-a arătat-o pe cea din poză (10 lei) și i-am văzut mesajul, a trebuit să o iau! 
          V-am spus la începutul postării că au și un mic raion pentru animale și normal că am poposit puțin și pe acolo și am găsit jucăria aceasta foarte simpatică pentru Sasha (7-8 lei). Se pliază, asta ca să nu stea aiurea prin casă, iar într-unul din capetele ”tunelului” sunt agățate două jucărioare. După cum se vede, băiatul meu deja a testat-o și cred că este destul de încântat de ce i-am luat.
          Și piesa de rezistență! Mi-am luat un suport decorativ cu lumânări pentru a înfrumuseța puțin biblioteca. A fost dragoste la prima vedere și când am văzut că este doar 20 de lei am spus că trebuie să fie al meu! Tot ce se vede în poză a fost în cutie, atâta doar că nu avea și lumânările pe care a trebuit să le cumpăr eu. Am luat un set de 21 de lumânărele care miros a vanilie și ciocolată (aprox 15 lei).  
          Și cam așa a fost în Jumbo! Am cheltuit în total în jur de 100 de lei. Partea proastă într-un loc cu prețuri bune este că nu îți dai seama când se mărește suma finală. Categoric o să mai merg!
          Voi ați fost până acum în Jumbo, ați avut aceeași experiență frumoasă ca a mea?
Keep reading,
Love S

4 gânduri despre “Prima excursie la Jumbo

  1. Omg! Ce chestii drăguțe ti-ai achiziționat! Crede-ma, si eu sînt genul care adora obiectele de papetărie dar astea sunt chiar geniale,mai ales agenda cu mesaj! 😍😍😍 iar preturile mi se par mai mult decat bune! Ma bucur pentru tine si sper sa le folosesti cu placere! :*
    Ceea ce ma întristează e faptul ca nu exista si in orasul meu Jumbo 😦

    Apreciază

  2. AWESOME !!!!
    Doamne câte chestii cute sunt ♥ În Italia este un magazin aproape de blocul meu și la fel , sunt o mulțime de chestii. Nici nu știi pe care să le alegi , eu mi-am luat câteva suporturi și diferite agende care mă ajută să organizez pagina și blogul.

    Îmi place să trec prin weekend și să mai iau câte ceva , mai ales că în fiecare lună există o tematică. Ex. natură , iubire , cărți
    Se aduc o mulțime și nu prea știi din ce să alegi , spre mirarea mea , sunt foarte ieftine. Cred că cel mai scump obiect este 10euro (maxim). Magazinele de genul sunt foarte cute ☺♥

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.