To all the boys I’ve loved before

          Postarea ar fi trebuit să se numească ”To all the boys I’ve dated before” având în vedere că nu am iubit niciodată cu adevărat un băiat până de curând.
         
          Nu ați fost mulți, dar fiecare ați însemnat ceva pentru mine, fiecare m-ați învățat ceva și poate ce a părut un eșec, a fost până la urmă un câștig.

     Dragă A,
          Ai fost primul! Mereu ai fost primul. Dar în adâncul sufletului știam că nu vei fi și ultimul. Nu am funcționat nicioată pe plan sentimental dar cu toate astea am încercat…de multe ori. Poate că ne-am lăsat duși de părerile pe care le aveau prietenii noștri. Sau poate că ne-am gândit că dacă tot ne cunoaștem de când ne știm, ar trebui să fim împreună. Probabil că dacă ar fi mers ar fi fost genul acela de poveste marca Disney.
          Îți mulțumesc că îmi ești în continuare prieten, că îmi vrei binele și că de fiecare dată când poți, mă sfătuiești. Știi că mereu vei găsi în mine prietena pe care ai avut-o dintotdeauna și chiar dacă nu a funcționat așa cum ne-am fi dorit, ți-ai asigurat un loc în sufletul meu.

     Dragă A 2.0,
          Cred că poate ar trebui să încep prin a-ți spune ”îmi pare rău”. Îmi pare rău că ți-am dat speranțe. Știu că poate la început m-ai urât, dar poate ți-ai mai schimbat părerea între timp și ți-ai dat seama că am facut bine să închei lucrurile înainte să se complice totul. Cred că știai și tu ce urma să se întâmple, este imposibil să nu fii observat, dar probabil că la fel ca și mine, te amăgeai și sperai că o să treacă de la sine și că o sa pot să dezvolt niște sentimente și pentru tine.
          Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care mi le adresai și pentru dăruirea ta, dar îmi pare rău că nu putut să le apreciez la adevărata lor valoare. Sper că acum ești fericit și că ai pe cineva. Meriți!

     Dragă C,
          Ai fost minunat! Nu am avut cea mai lungă relație dar am avut niște întâlniri foarte drăguțe. Țin minte și acum plimbărle lungi din parc chiar daca tu poate că erai obosit după atâta drum din altă localitate. Știi că nu a fost vina ta că s-a terminat. Dacă am fi continuat și nu mergea până la urmă, cu siguranță că am fi regretat că am dat prietenia ei pe o relație fără viitor.
          La 2 ani de la acea perioadă, chiar ea mi-a dat telefon să îmi spună că ai facut accidentul și trebuia să mergem împreună să te vedem, să te încurajăm, să îți spunem o vorbă bună.
          Nu ai vrut să ne aștepți.
          Îți mulțumesc pentru plimbările prin Tineretului și sper ca ești într-un loc mai bun.

     Dragă M,
          Cu tine am învățat ce este aia o relație. Ce înseamnă să pui cu adevărat suflet și să îți pui încrederea în cineva. Asta am făcut cu tine. Am ajuns să cred că te iubesc, dar de fapt nu era asta, cred că era doar dorința de a ajunge să spun asta cuiva, să fiu precum prietenele mele care fuseseră deja ”îndrăgostite” de 3 ori într-o lună de 3 băieți diferiți, Ai avut dreptate.
          Ai avut dreptate și când ai spus că a intervenit monotonia în toată treaba asta. Am fost supărată la început, dar mi-am dat seama că așa este.
          Mă bucur că am putut rămâne prieteni în continuare și că mai apucăm să ne vedem din când în când. Mulțumesc că nu este nimic ciudat între noi acum.

     Dragă A 3.0,
          Ai fost cea mai groaznică persoană din viața mea. Nu îmi pot da seama de ce am acceptat să fim împreună. Poate că trecuse prea mult timp. Cu toate astea mi-am învățat lecția.
          Tu nu știi, dar după tine a venit o perioadă în care nu am mai putut să am încredere în nici un băiat. I-am catalogat pe toți la fel după tine. M-am închis. M-am izolat. Mi-am pierdut pentru ceva timp acea sclipire pe care o aveam altă dată.
          Dar, trebuie să recunosc, datorită ție mi-am lărgit orizonturile.
         


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.