Recenzie: ”Experiment” de Veronica Roth

   Descriere

    ”Societatea împărțită pe facțiuni în care Tris Prior credea cândva a fost distrusă – spulberată de violență, conflicte și trădări. Astfel că atunci când i se oferă șansa de a explora lumea aflată dincolo de limitele cunoscute, Tris este pregătită. Poate că, în afara orașului, ea și Tobias vor putea duce o viață nouă, lipsită de minciuni, loialități puse sub semnul întrebării și amintiri dureroase.
    Însă noua realitate a lui Tris e și mai periculoasă decât cea pe care a lăsat-o în urmă. Vechile descoperiri devin imediat de neînțeles. Adevărurile noi și explozive schimbă inimile celor pe care ea îi iubește. Și, o dată în plus, Tris trebuie să lupte pentru a înțelege complexitatea naturii umane – și pe ea însăși – , fiind în același timp nevoită să facă față unor alegeri imposibile despre curaj, loialitate, sacrificiu și iubire.”



     
   
     Această recenzie nu va avea secțiune de spoiler free pentru că este a treia și ultima carte din seria ”Divergent” și mi-ar fi absolut imposibil să nu vă dezvălui anumite lucruri din celelalte două volume. Dacă vă interesează, puteți găsi recenzia primului volum aici iar pentru cel de-al doilea, aici. Tot ce aș mai putea să vă spun este, dacă nu ați citit până acum trilogia, Ce mai așteptați?”,iar dacă ați început-o, Să o continuați cu încredere!
   
     Ok, să trecem la carte. Țin să menționez că scriu aceste rânduri la o oră după ce am terminat cartea. Mi-am luat un carnețel unde mi-am scris câteva idei ca să nu le uit și m-am mai uitat la două review-uri ca nu cumva să scap vreo scenă.
     Din păcate știam cum se va termina povestea, cel puțin pentru unul din personaje…Poate că dacă nu știam aș fi plâns mai mult la sfârșit.
     Ok! Deci, ”Insurgent” se termină cu filmulețul lui Edith Prior care este difuzat în fața tuturor, moment în care aflăm că ei nu sunt nimic altceva decât un experiment. Tris și toți cei care au ajutat-o sunt arestați și trimiși într-un fel de proces unde sunt ”audiați” de însăși Evelyn Eaton care s-a auto-proclamat lider și vrea să facă în așa fel încât să nu mai existe niciodată facțiunile.
     Evident sunt oameni care se împotrivesc dictaturii ei, grup care ia numele de ”Loialii”, conduși, dacă nu mă înșel, de Cara, sora lui Will. Aceasta vrea să adune o echipă care să treacă dincolo de îngrăditura care separă orășelul în care toți cei de acolo au trăit toată viața lor de necunoscutul din exterior.
     Din această echipă fac parte Cara, lăsând-o pe Johanna Reyes, purtătoarea de cuvând a Prieteniei, în conducerea Loialilor, Tris, Tobias, Peter, Caleb, Christina, Tori și Uriah. Speram din tot sufletul ca toți să ajungă nevătămați, dar bineînțeles că nu se întâmplă asta și Tori moare împușcată. Să zicem că asta mi s-a părut dureros, dar după, când aflu că fratele ei, George, trăiește în realitate și o aștepta nerăbdător…that’s just..heartless.
     Îl cunoaștem pe vechiul prieten al lui Tobias, Amar, despre care se credea că e mort, dar de fapt nu este. Acesta conduce grupul către Birou, un fel de punct de observare al experimentului. Aflăm că de fapt, de ceva ani, se duce o luptă între oamenii puri genetici (PG) și cei deteriorați genetici (DG), cei DG fiind cunoscuți drept Divergenți. Acum, nu aș vrea să intru în prea multe detalii despre lucrul ăsta pentru că și în momentul de față sunt puțin confuză în legătură cu toată treaba genetică, cel mai probabil vă aflați acum aici pentru că ați citit și voi cartea :).
     Mi-a plăcut cum a fost introdusă toată partea asta ”tehnică”, dacă pot să spun așa. Faptul că ei nu știau absolut nimic când au ieșit din oraș, lucruri precum avioane, Statele Unite etc, plus că trebuiau să învețe totul despre gene și diferențele care există între oameni, mi s-a părut un concept foarte inteligent și bine prezentat. Simțeam că mi se predă o lecție de istorie foarte palpitantă.
     Acum să trecem la acțiune!
     So…Tobias nu este de fapt divergent. Whaat?! Cam asta a fost reacția mea. Până la urmă m-am împăcat cu ideea, dar faptul că el tot trăncănea replici de genul ”Acum nu mai am identitate”, ”Acum nu mai am nimic în comun cu Tris” etc etc etc mi s-a părut foarte frustrant. Și de la asta cred că au pornit de fapt toate problemele.
     O cunoaștem pe Nita, personaj pe care l-am mirosit de la prima replică că nu o să aducă lucruri bune în peisaj. Este și ea DG la fel ca Tobias și ce spune, ”Hai să îl trag pe tăntălăul ăsta într-o răzmeriță care, apropo, îl va omorî pe fratele prietenului său cel mai bun”. Siigur, sounds awesome!
     Certurile dintre el și Tris mi s-au părut și ele inutile, nu făceau decât să consume pagini aiurea și să mă facă pe mine să mă dau cu capul de pereți.
     Faptul că în acest volum s-a povestit acțiunea din două puncte de vedere mi s-a părut bun și mai puțin bun. Bun pentru că acum putem vedea ce se întâmplă de fapt în mintea lui Tobias și că de fapt, sub masca de tough guy există și o vulnerabilitate foarte mare și, am mai simțit eu pe acolo, o nevoie de validare a propriilor acțiuni și păreri. Și mi s-a părut mai puțin bun pentru că de multe dăți mi s-a întâmplat să uit că citesc din punctul de vedere al lui Tobias și nu al lui Tris și trebuia să recitesc fraza sau pagina respectivă.
     De altfel mi-a plăcut foarte mult și interacțiunea care a fost între personaje și despre asta voiam să vorbesc mai departe. Mi-a placut foarte mult relația Christinei cu Tris. Faptul că ea până la urmă a iertat-o pentru întâmplarea cu Will. O scenă care mi-a plăcut foarte mult și care a fost mai spre sfârșit a fost cea în care ele două împreună cu Caleb și Tobias trăgeau la țintă. Era ca în vremurile bune și se simțea acel aer de căldură și prietenie care roia în jurul lor…mă rog, excluzându-l puțin pe Caleb, dar până și la scena cu el când a tras nu am putut să nu zâmbesc puțin pentru că mi-l și imaginam luând o poziție foarte caraghioasă și încercând să țintească cât mai bine. Pe parcursul romanului am început să îl plac mai mult pe Caleb, mai ales după moarte lui Tris.
     Că tot am adus vorba de Christina, mi-a mai plăcut foarte mult relația dintre ea și Uriah. Faptul că amândoi pierduseră pe cineva drag au putut să se conecteze la un nivel la care nu o puteau face cu altcineva. De asemenea, scenele în care era Uriah în spital și îl veghea mereu Christina, plus momentul în care îl deconectează de la aparate…deja nu mai puteam să mă abțin de la plâns.
     De Peter, ca de obicei, mi-a plăcut foarte mult. Nu mă așteptam ca la sfârșit să aleagă să folosească serul memoriei, Totuși, a fost un lucru admirabil, pentru el asta era singura lui șansă la schimbare.
     De Tobias mi-a plăcut și nu mi-a plăcut în același timp. A luat niște decizii care pe mine chiar m-au enervat…La sfârșit se gândesc să se ducă în oraș să salveze familia Christinei și a lui Uriah de serul memoriei iar Tobias se duce la mama lui pentru a îi cere să ia serul memoriei să vină cu el în afara orașului, să aleagă între el și putere. Nu mă așteptam ca ea să fie de acord din prima și să nu fie nevoie de serul memoriei, dar după m-am întrebat…Nu era mai bine dacă de la începutul cărții s-ar fi dus la ea să îi spună că pleacă și să îi ofere șansa de a-și recuera fiul? Dacă se întâmpla asta nu se mai producea niciun război între cei fără facțiune și Loiali, deci Biroul nu mai avea de ce să își facă probleme pentru că totul avea să revină la normal și nu mai trebuiau resetați și apoi Tris nu mai trebuia să își facă griji pentru cei din oraș și să organizeze un atac împotriva Biroului și evident nu mai avea parte de acel final trist.
     Finalul! A fost foarte intens pentru mine, știam la ce să mă aștept cu Tris dar nu eram pregătită emoțional pentru celelalte lucruri cum ar fi Uriah, momentul în care Tobias îi mărturisește familiei acestuia că și el avea o vină, scena morții lui Tris când o vede pe mama ei (God ce am mai plâns atunci!!)
     Am avut ceva nemulțumiri dar mi-a plăcut foarte mult cartea și aveam în minte să îi dau 4 steluțe, dar apoi a venit epilogul! A fost finalul perfect pentru această poveste, trist, dar frumos! Faptul că Tobias a decis să împrăștie cenușa lui Tris în timp ce se dă pe linia de zbor mi s-a părut..nici nu am cuvinte..minunat și frumos…Simt că este inutil să folosesc niște cuvinte pentru a descrie ceea ce am simțit în acel moment. Am aflat ce s-a întâmplat cu fiecare personaj și cum și-au continuat viața. Cum ziceam, un final mai mult decât minunat! Și asta m-a făcut să îi dau 4,5 stele, înclinând spre 5.
     Nu cred că este cel mai bun volum al trilogiei. Pentru mine Divergent rămâne preferatul, apoi Experiment și după Insurgent.
     Voi ce părere ați avut de acest final? S-a ridicat la nivelul așteptărilor voastre?

Keep reading,
Love S

Un gând despre “Recenzie: ”Experiment” de Veronica Roth

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.