Recenzie: "Delirium" de Lauren Oliver + Pilot

0_2276   Descriere

     „Se spune că leacul iubirii mă va face fericită pe veci.

     Şi întotdeauna am crezut asta.

     Până acum.

     Acum totul s-a terminat.

     Acum aş prefera să mă infectez cu iubire şi numai o fracţiune de secundă decât să trăiesc o sută de ani în minciună.”

   
   Recenzie – Spoiler Free

     Am terminat astăzi această carte şi tot astăzi am văzut şi primul şi singurul episod din serial. Dar toate la timpul lor. Mai întâi să vă spun cum mi s-a părut cartea.
Mi-a plăcut foparte mult chiar dacă mi s-a părut un concept greu de înghiţit. Acţiunea se desfăşoară într-o lume distopică în Portland unde dragostea este considerată o boală foarte periculoasă al cărei leac s-a găsit. Astfel, orice persoană, odată împlinind 18 ani, este automat  supusă acestei operaţii. Până atunci fetele şi băieţii sunt separaţi, nu au voie să vorbească fără să fie însoţiţi de un adult vindecat, nu au voie să stea unul lângă celălalt, nu au voie să se uite unul la celălalt etc.
Cum spuneam, ideea în sine mi se pare foarte sinistră. Tot ce este mai frumos pe lumea asta să fie „vindecat”? Este trist.
Mi s-a părut un fel de remake al tragediei „Romeo şi Julieta”. Povestea în sine mi-a plăcut. Merită citită. Nu puteam să cred că într-o carte întreagă îmi vor plăcea doar 4 personaje. Dar iată că s-a întâmplat.
Cartea este plină de descrieri şi multe insight-uri ale personajului principal (Lena) şi am apreciat foarte mult asta la Lauren Oliver, a fost mai uşor să îţi imaginezi toate întâmplările, toate locurile. Trebuie totuşi să recunosc faptul că la un moment dat m-a plictisit, încă susţin faptul că prea multe descrieri mă fac câteodată să îmi piară interesul. Asta s-a întâmplat pentru puţin timp şi cu „Delirium” dar am trecut peste şi la sfârşit chiar m-am bucurat de poveste.

     Imediat ce am terminat cartea m-am uitat şi la pilotul serialului, care din păcate sau din fericire are doar un episod pentru că a fost anulat chiar înainte să „apară pe piaţă”. Cum ziceam, am văzut acel episod şi oh boy…Pe langa faptul ca au aparut personaje noi de care nu aveam habar, producatorii au încercat, nu ştiu a cui a fost ideea, să acopere în 40 de minute o carte de 427 de pagini. Greşit din toate punctele de vedere. A fost extraordinar de grăbit, scenele n-au avut continuitate, personalitatea fiecărui personaj mi s-a părut schimbată radical, mai ales cea a Lenei şi a Hanei (prietena ei cea mai bună).
Cred că singurele lucruri pe care le au în comun cartea şi acel episod este conceptul şi numele personajelor. Atât…pe scurt nu mi-a plăcut. De ce nu au făcut un film întreg dacă voiau să cuprindă toată cartea?..Mi s-a părut prostesc.

     Pe Goodreads i-am dat 4/5 (4.5) pentru faptul că am simţit acea plictiseală la un moment dat, în rest a fost extraordinară cartea. O recomand şi abia aştept să continui trilogia.

   Discuţie – Spoiler Alert

     Deci, părerea mea este una bună. Voiam să mai vorbesc despre câteva părţi care mi-au plăcut şi despre sfârşit. Am zis la început că în cartea asta nu mi-au plăcut decât 4 personaje. Ei bine, acestea sunt (surprinzător sau nu) Lena, Hana, Alex şi Gracie.
Chiar îmi închipuiam că ar fi foarte fain ca Gracie să fie cea care o salvează pe Lena şi trebuie să recunosc faptul că a fost foarte inteligentă, cum le-a atras atenţia tuturor cu primul cuvânt rostit cu voce tare.
Am adorat-o pe Hana, faptul că îi este o prietenă foarte bună Lenei, că s-a pus în pericol în momentul în care a trimis bileţelul acela în mâna Guvernatorului pentru Alex, că i-a acoperit mereu pe cei doi şi că i-a susţinut. Este prietena pe care şi-ar dori-o oricine!
Nu m-am aşteptat că mama Lenei să fi fost închisă în Cripte dar după bănuiam că ea ar fi acel prizonier care a evadat. Mi-a plăcut foarte mult scena din celula 118, îmi puteam imagina perfect cum arăta totul. Pereţii umpluţi de scrijeliturile cuvântului „dragoste” şi tunelul, totul a fost foarte foarte bine descris.
Să spun câteva cuvinte şi despre sfârşit? Hai să spun..Nu vreau să cred că Alex este mort..poate l-au băgat în Cripte în secţia şase, poate în următorul volum Lena va veni cu o armată de Invalizi să îl salveze..Orice dar nu vreau să iau în considerare faptul că el e mort.
Când am văzut pilotul am impresia că au fost câteva spoilere, nu ştiu exact..Faza cu tatăl ei care ar fi încercat sau ar fi găsit antidotul pentru operaţie şi că el e în viaţă şi faptul că Lena ar fi foarte importantă pentru Invalizi.
Mi se pare un concept ok, dar nu ştiu dacă să cred chestia asta sau dacă este doarte o altă schimbare majoră făcută de producătorii acestui episod.
În altă ordine de idei, aştept ca şi următoarele 2 volume să fie traduse pentru că nu vreau să le iau în engleză deoarece oricum mai am de citit o groază de cărţi pe care le-am luat şi chiar vreau să le încep.

     Voi aţi citit cartea? Aţi văzut şi pilotul? Cum vi s-a părut? Aştept păreri!


2 gânduri despre “Recenzie: "Delirium" de Lauren Oliver + Pilot

  1. Sunt încântată că au tradus primul volum și la noi, și sper să le traducă și și pe celelalte două. Eu am citit trilogia în engleză și mi s-a părut foarte bună, în comparație cu alte distopii pe care le-am citit.
    Eu nu am văzut tot pilotul, oricum am înțeles că s-a renunțat la serial, dar chiar are câteva spoilere în el, din ce am văzut. Adică, sunt niște personaje acolo care apar abia în volumul 2, și din ce ai zis tu văd că au schimbat destule față de original. Mai bine că nu am văzut tot pilotul, m-aș fi enervat :))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.